De ce 99% din cei care ies din seminar sau din mănăstire se pierd?

Number of View: 2797

Se spune că atunci când doi se bat, al treilea câştigă.
Cred că acest lucru este cu atât mai valabil în cazul extremelor.
Dar pentru ca aceasta să se întâmple, ca cel de-al treilea (adevărul)
să câştige este neapărat nevoie să lăsăm ca extremele să se bată între ele şi nu să ne oprim doar la una dintre ele, nu doar să sărim dintr-una în cealaltă…

De altfel, Sfântul Alfons de Liguori (patronul confesorilor), un super-chirurg în materie de psiho-spiritualitate, spunea că a observat de-a lungul vieţii că strategia pe care diavolul o foloseşte cu succes în cazul sufletelor râvnice (ştiind că alte strategii nu au decât puţine şanse de izbândă) este tocmai aceasta: să le atragă dintr-o extremă în cealaltă. Arătându-le pericolul extrem al unei extreme, le atrage în extrema opusă. Astfel sufletele ajung să se odihnească liniştite, ferm convinse că au scăpat de lupul cel rău al extremei în care trăiseră până atunci. Iar diavolul îşi freacă şi el palmele liniştit fiindcă de-acum poate să şomeze. Sf Alfons mai adaugă cu groază că această strategie diavolul o foloseşte cu succes inclusiv şi mai ales în cazul persoanelor consacrate. Spunea că a văzut în viaţa lui o mulţime de călugăriţe astfel înşelate (trecând din extrema rigidităţii spirituale în cea a laxismului mortal), dar că niciodată nu a văzut în toată viaţa lui nici măcar una singură care să fi putut fi salvată din capcana strânsă a extremei opuse în care s-au aruncat, orice metodă ar fi încercat cu ele. Ca şi specialist în materie de suflete a văzut mari minuni la viaţa lui. Dar, în cazul unor suflete înşelate atât de subtil şi de puternic, s-a văzut, spre disperarea lui, de fiecare dată, cu totul neputincios…

***

Directorul unui seminar spunea sfâşiat şi cutremurat, cu mai mulţi ani în urmă că pentru el a rămas un mare mister şi nu ştie dacă va înţelege vreodată de ce 99,9% din seminariştii care ies din seminar, odată ajunşi afară, se aruncă în extrema cealaltă şi se pierd… devin pur şi simplu de nerecunoscut şi par a fi de nerecuperat (nu pentru seminar, ci pentru ei înşişi)!!!

***

De ce oare 99% din cei care ies din seminar sau din mănăstire se pierd?

Friedrich von Schiller spunea:

“Dacă vrei să te cunoşti pe tine… priveşte la inima altor oameni.

Dacă vrei să-i cunoşti pe ceilalţi… priveşte la inima ta.”

Pentru că şi eu am fost cu  15 ani în urmă în două mănăstiri diferite, intenţionând să îmbrăţişez  viaţa consacrată, nu ştiu dacă este cineva care să înţeleagă mai  bine decât mine prin ce trece un suflet atunci când decide să se întoarcă în lume. Mai ales dacă e vorba de cineva care a început cu un avânt puternic, dar într-un mod destul de rigid – ca orice începător, care nu a ajuns încă la înţelegerea regulilor monastice din interior, prin har, ci numai la nivel teoretic, intelectual. Un astfel de om, odată confruntându-se cu ceea ce descoperă că a fost fals în extrema spirituală (a rigidităţii şi a legalismului spiritual) în care a trăit până atunci, este tentat să smulgă cu furie totul: şi neghina şi grâul (şi falsul şi autenticul – pentru că nu totul a fost fals, ci numai fundamentul pe care s-a clădit; nu regulile au fost false, ci numai modul rigid în care ele au fost trăite).

Şi dacă o face, omul rămâne practic cu mâinile goale – aruncat în extrema opusă (a laxismului) –  şi cu sufletul pustiit.

El nu realizează că de fapt, în felul acesta, se sinucide spiritual…

Cel mai bun sfat care i-ar putea fi dat, înainte de a fi prea târziu, mă gândesc că este acelaşi care m-a salvat şi pe mine, cel al lui Henry David Thoreau:

“Nu-ţi fă griji dacă ţi-ai clădit castelele în aer.

Ele sunt acolo unde trebuie să fie.

Acum pune sub ele fundaţia.”

***

“Nu lăsa ca omul cel vechi să se ridice iarăşi deasupra omului cel nou.

Căci vor fi cele din urmă ale tale mai rele decât cele dintâi.” [1]

“Să ne amintim ceea ce a spus Cristos, că nu cel care începe,

dar cel care perseverează până la sfârşit va fi salvat.” (St. Philip Neri)

– Mihaela Farauanu –

———————————————————

[1] Pr. Nicolae Pura, Ţine darul aprins, p. 72

Postări înrudite:

  1. Care este cel mai rău lucru care ni s-ar putea întâmpla vreodată? Number of View: 2113    Cel mai rău lucru care...
  2. Care este cel mai Important Lucru care s-a Descoperit Vreodată? Number of View: 2325     De-a lungul timpului, s-au...
  3. Eşti cel care eşti sau… cel care alţii vor să fii? Number of View: 999          “Nu esti niciodata multumit...
  4. Care este darul şi chemarea mea? Number of View: 1235 Care sunt epitetele negative cu care...
  5. Magnetul care îl atrage irezistibil pe Dumnezeu Number of View: 2158 Dacă Îl caut pe Dumnezeu ca...
This entry was posted on Monday, May 10th, 2010 at 11:28 am and is filed under ARTICOLE / GÂNDURI, ÎNTREBĂRI / RĂSPUNSURI, TREZIRE SPIRITUALĂ. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Comments

  1. Horatiu says:

    Inca ramane un mister…
    Sper sa fac parte din cei 1% care o sa gaseasca echilibrul, desi pot sa spun ca acum.. fac parte 100% din cei 99% !

    ... on July May 24th, 2010
  2. Mihaela says:

    … şi dacă în momentul în care ai început să gândeşti aşa, Horaţiu, ai ieşit deja din categoria celor 99%?

    Îmi amintesc de o povestioară care spunea că:

    Într-o zi, ucenicul unui călugăr înţelept, a venit în lacrimi la acesta şi
    i-a spus că a decis, să se sinucidă.
    – Ce s-a întâmplat cu tine, ce te-a dezamăgit atât de tare? – întrebă stupefiat bătrânul.
    – Tocmai am descoperit că păcatele mele sunt multe precum nisipul mării. Eforturile mele de atâţia ani de zile nu au folosit la nimic. Viaţa mea spirituală s-a terminat aici. Nimic nu mai are niciun sens.
    Bătrânul l-a îmbrăţişat atunci cu lacrimi de bucurie în ochi şi i-a spus:
    – Păi cum, fiule, viaţa ta spirituală abia acum a început, iar tu vrei să te sinucizi?

    Sf. Isaac Sirul spunea că “cel care-şi vede păcatele este mai mare decât cel care vede pe îngeri sau care prin rugăciuna sa învie morţii.”
    În clipa în care aflu că sunt disfuncţional spiritual, încep să nu mai fiu disfuncţional.
    Aceasta e singura siguranţă a funcţionalităţii spirituale.
    În clipa în care aflu că sunt ignorant, devin înţelept.

    P. S. Cred că un rol important (dar secundar) în alegerea drumului, deseori fără de întoarcere, pe care se pornesc cei 99%, îl joacă, printre altele, şi “pedagogia” plină de “bunăvoinţă” a celor din jur (din seminar, mănăstire, sau din familie), aşa cum am încercat să o spun şi aici: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2006_04_03 Dar nu face bine deloc să dăm vina pe ei. Singurul lucru care ne poate ajuta să intrăm în categorie celor 1% este numai şi numai acela de a da vina pe noi. Dacă vom aştepta în viaţă, în orice circumstanţă, ca ceilalţi să se schimbe, pt ca noi să devenim fericiţi, s-ar putea să ajungem în pragul morţii foarte dezamăgiţi, constatând cu stupoare că ei nu au mişcat nici măcar un deget….

    ... on July May 24th, 2010
  3. Mihaela says:

    …o încercare de a intra mai în adâncimea a ceea ce tu, Horaţiu, spui că “rămâne încă un mister”:
    http://mihaela.farauanu.ro/?p=867

    ... on July May 25th, 2010
  4. Francesco says:

    eu nu cred ca 99% este corect!!!
    Cel care iese din seminar, in urma unei decizii mature, este deja o persoana valoroasa pentru societate. In schimb acelea care sunt indepartate cu violenta si motive absurde, au toate justificarile sa fie “suparati” sau “pierduti” pentru o perioada, si cred ca 99% din toti acestia devin persoane mai puternice si mai libere. Deci ar fi cazul sa negam acest procentaj reductiv si negativ, care exalta categoria celor care ramin (poate sunt mai multi pierduti printre ei…)

    ... on July September 22nd, 2010
  5. Mihaela says:

    A spune că procentul “99% se pierd” este corect sau nu, eu cred că ţine până la urmă de experienţa fiecăruia, Francesco, dar şi de ceea ce înţelegem fiecare prin cuvântul “pierdut”. Pt tine s-ar părea că ‘pierdut’=’supărat’. Pt mine însă înseamnă cu totul altceva. Pt mine ‘pierdut’ =’căldicel’, ‘superficial’, sau chiar ‘indiferent’ faţă de Dumnezeu şi cele spirituale. Şi dacă ţinem cont de ceea ce
    ce spune Domnul în Apocalipsă: “Astfel, fiindcă eşti CĂLDICEL – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.” (Ap. 3, 16) – deci dacă ţinem cont de ceea ce înseamnă pt Dumnezeu ca cineva să fie CĂLDICEL, atunci acest lucru este unul foarte grav. Şi Isus explică acest lucru în Evanghelia după Matei: “Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.”

    Procentajul, încă o dată, pt mine (din punctul de vedere al experienţei mele) este unul realist, nicidecum “reductiv”. Iar această opinie a mea nu vrea deloc să exalte categoria celor care rămân în seminar sau în mănăstire, în urma celui care pleacă.

    De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, un bun titlu pentru un următor articol ar fi: “De ce 99% din cei care intră în seminar sau în mănăstire se pierd?” – pentru că cei care ies de acolo pierduţi, au făcut parte mai întâi dintre cei intraţi.

    Cu ceva timp în urmă am citit o întâmplare, relevantă în acest sens, în Jurnalul Sf. Faustina. Ea era în capela mănăstirii şi se ruga iar Sf. Ostie a ieşit din Tabernacol, s-a aşezat în palma ei şi i-a spus că nu mai vrea să stea acolo, în acea mănăstire, că vrea să fie dusă în altă parte. Şi nu ştiu dacă situaţia din această mănăstire era un caz izolat… Din nefericire, chiar mă îndoiesc serios de acest lucru…

    Există chiar şi o profeţie de care am auzit şi care spune aşa: “În vremurile din urmă, călugării vor fi precum mirenii iar mirenii vor fi precum dracii”. Oare nu am intrat deja în acele vremuri?!…

    ... on July September 22nd, 2010
  6. Mihaela says:

    Pe de altă parte, eu cred foarte mult în vocaţia celor 1% care se întorc în lume fără a se pierde, – fapt pentru care, cu câţiva ani în urmă am şi scris un articol în acest sens:
    SUPLEŢE SPIRITUALĂ PE… CĂI PARADOXALE

    http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2006_04_03

    ... on July May 29th, 2012

Post a Comment