Care este darul şi chemarea mea?

Number of View: 1235

Care sunt epitetele negative cu care ţi s-au adresat în viaţă cei care te-au rănit?

A fost din vina ta!

Şi mai este încă vina ta! – pentru că le mai crezi încă.

Uneori, după ce anumite persoane ne-au făcut să suferim,

alte persoane  din jur vin şi  ne spun: “Totul e Ok! Eşti Ok!”

Dar pentru a fi construiţi din nou, avem nevoie mai întâi să fim cu totul dărâmaţi.

Rănile se vindecă prin înfruntarea lor şi nu prin retragerea din faţa lor.

Dacă nu ne ucid, suferinţele scot din noi, fie ceea ce avem mai bun,

fie ceea ce avem mai rău.

Suferinţele sunt menite să scoată din om ceea ce are el mai bun.

Dar dacă se împotriveşte, ele pot să scoată şi ceea ce are el  mai rău.

***

Suferinţele mele nu au întotdeauna legătură numai cu mine, ci şi cu ceilalţi.

Cu ceea ce Dumnezeu vrea să devin pentru ceilalţi.

În slăbiciunea mea se ascunde puterea mea.

În rana mea se ascunde chemarea mea.

Planul pe care Dumnezeu îl are cu mine.

În defectele mele se ascund calităţile mele.

În cele mai întunecate părţi din mine se ascund exact acele daruri de care am nevoie spre a fi vindecat. Pentru a deveni un om nou.

Se ascunde vocaţia mea.

Când ar putea fi un psiholog mai bun dacă nu tocmai atunci când a trecut el însuşi prin mari probleme psihice şi le-a învins?

Când ar putea fi un părinte spiritual mai dăruit dacă nu tocmai atunci când a trecut el însuşi prin mari probleme spirituale şi le-a învins?

Când ar putea un om să-l înţeleagă mai bine pe un alt om în suferinţa lui, dacă nu tocmai atunci când a trecut el însuşi prin acel tip de suferinţă?

Cine ar putea fi mai credibil şi mai de ajutor unui drogat, decât un fost drogat, recuperat psihic şi spiritual?

Cine ar putea să-l înţeleagă mai bine pe un surdo – mut, decât un alt surdo-mut?

Asta nu înseamnă, desigur, că avem nevoie să greşim sau să ne îmbolnăvim mai întâi pentru a-i putea ajuta pe alţii mai apoi.

Ci înseamnă că Dumnezeu, care a prevăzut totul din veşnicie, „ pe toate le întoarce spre binele celor ce-L iubesc pe El”.

„De obicei refuzăm să ne recunoaştem slăbiciunile, le apărăm, le scuzăm, le ascundem şi le detestăm. Aceste abordări Îl împiedică pe Dumnezeu să le folosească aşa cum vrea El.”[1] Noi avem multe limitări, „dar Dumnezeu nu este niciodată limitat de limitările noastre”[2]

Dacă voi privi cu atenţie,

în rana mea voi vedea înscrisă cu litere de foc chiar vocaţia mea.

***

‎Ceea ce nu se face sub nicio formă, în cazul rănilor sentimentale, este să pierdem sensul propriei existenţe, să credem că nu mai avem pentru ce să trăim.
Nu credeţi că făcând asta se dă o putere mare, exagerată celui care ne-a rănit?
Ascultaţi-mă: ieşiţi mai puternici decât înainte.
Credeţi-mă aceste experienţe pot şi trebuie să fie în avantajul nostru.
Cei care… m-au ascultat şi-au schimbat existenţa în bine, ajungând chiar să găsească adevărata lor vocaţie, până atunci tăcută şi ascunsă.
Când suntem răniţi şi ieşim mai puternici decât înainte, putem comunica şi celorlalţi drumul pe care l-am parcurs pentru a ne vindeca
. – Valerio Albisetti


***

Dar mai este încă o cale pentru a-ţi descoperi vocaţia.

Pentru a obţine răspunsul potrivit de la viaţă în acest sens

este necesar să îţi pui întrebarea potrivită.

Dacă ai avea tot ce îţi doreşti,

şi nu ai mai fi limitat deloc din punct de vedere financiar,

ce ţi-ar place să faci cel mai mult?

Începe deja să faci câte puţin acel lucru: tocmai ai descoperit DARUL tău!

– Mihaela Farauanu –


[1] Rick Warren, Viaţa condusă de scopuri

[2] idem



Cătalin şi Ramona Lup – 10 cântece

Number of View: 1109



Fantezii pe strune de chitară – Francis Goya

Number of View: 902

 

– I –

– II –

AICI: <a href=”http://www.trilulilu.ro/petru40/be645dfbec81e6″>http://www.trilulilu.ro/petru40/be645dfbec81e6</a>



Earth – Amazing sights

Number of View: 929



Jerome Murat – Statuia vie

Number of View: 822



Anthony de Mello – Cum să fii real

Number of View: 1084



Anthony de Mello – Cum să ne rugăm

Number of View: 954



Decodifică-ţi visele!!!

Number of View: 920



IPOCRIZIA – poveste plină de înţelepciune

Number of View: 977



De ce creştinii care încep bine, deseori sfârşesc rău?

Number of View: 987

 

 

Când un om a fost dezamăgit în viaţă de ceva anume, atitudinea lui instinctivă va fi întotdeauna aceea de a se lăsa dus de vântul revoltei faţă de ceea ce l-a dezamăgit. Va fi chiar ferm convins  că ştie astfel unde merge. Ignoră că ceea ce l-a dezamăgit şi l-a făcut să eşueze într-o circumstanţă îi poate aduce succesul într-o altă circumstanţă.

Dacă pe un creştin l-a  dezamăgit constrângerea rigidă (din frică, imatură), cu care a urmat poruncile divine la începutul vieţii lui spirituale, el va evita cu orice preţ orice altă constrângere care se va mai ivi în viaţa lui. Pentru el un om evlavios, râvnic, va fi totuna cu un om consrâns, fricos, fals, rigid, încătuşat. Deseori nu va mai fi capabil să realizeze că mai există şi un alt fel de constrângere: cea a succesului – care îl poate conduce spre împlinirea tuturor viselor lui. Respingând această nevoie de costrângere, va respinge, de fapt,  propriul lui succes în orice va întreprinde în viaţa spirituală. Se va autosabota în permanenţă.

Respingând autoconstrângerea el va respinge şi  maturizarea. Altfel spus, la suprafţă îşi va dori succesul, dar în adâncul inimii îşi va dori să fie un spirit liber, lipsit de orice constrângere. Va fi pus în permanenţă în faţa a două dorinţe care se contrazic: succesul (în conştient) şi libertatea (în subconştient). Şi care dintre ele va învinge? Cea mai adâncă (din subconştient), desigur. Ori de câte ori îşi va dori să schimbe direcţia pentru a evita gropile în care cade mereu, va găsi o scuză. Va deveni de fiecare dată fie prea ocupat, fie prea obosit pentru a urma decizia luată. Dorinţa noastră  ascunsă (angajamentul nostru subconştient), dacă nu este detectată şi adusă la lumină, va învinge orice altă dorinţă de mai bine în viaţă.

Iar vaiţa noastră se va transorma în haos.

Va fi ca şi cum am vrea să alergăm (dorinţa conştientă), dar fără a strânge şi înoda şireturile de la adidaşi (dorinţa adâncă, subconştientă care învinge).

Sau  ca şi cum am dori fructul maturizării, dar fără a plăti preţul constrângerii. Ori constrângerea (autocontrolul) este tocmai cuvântul cheie în maturizarea spirituală. Disciplina este cheia libertăţii pe care ne-o dorim atât de mult, dar pe care o pierdem odată cu respingerea disciplinei. Libertatea şi disciplina nu sosesc decât împreună: amândouă într-un singur pachet. Când o respingem pe una o respingem şi pe cealaltă.

 

 

 

 

Cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu ne dăm seama că există, că avem  dorinţe ascunse, care ne subminează în permanenţă, în afara celor de care suntem conştienţi. Ele sunt ca nişte mâini nevăzute care ne modelază viaţa fără ca noi să vedem. Dacă nu vor fi descoperite, ele vor face să eşueze toate lucrurile frumoase pe care ni le vom propune în vieţile noastre.

„Dezvăluirea angajamentelor ascunse care ne împiedică să ne îndeplinim obiectivele, reprezintă etapa crtică pe care trebuie s-o depăşim, dacă dorim să ne schimbăm vieţile. Fiecare dintre noi trebuie să avem curajul de a aduce la lumină minciunile pe care ni le spunem nouă înşine. Prin conştientizarea angajamentelor noastre primare, avem posibilitatea de a le înlocui cu altele noi, pline de forţă.” (Debbie Ford – Întrebările potrivite, pg. 40) 

Adevărul este singurul care ne poate elibera din strânsoarea dorinţelor noastre ascunse.

„Cunoaşteţi adevărul şi el vă va elibera.” – a spus Isus. A constata şi a recunoaşte că ne minţim în permanenţă pe noi înşine, începând de fiecare dată prin a ne dori un lucru şi sfârşind prin a face cu totul alt lucru, nu va fi deloc confortabil sau plăcut. Dar va fi deosebit de eliberator. Pentru că vom vedea în sfârşit, faţă către faţă, duşmanul cu care ne-am luptat atâta vreme fără să-l fi cunoscut. Niciun duşman nu poate fi învins fară a junge mai întâi să fie reperat. La fel e şi cu minciuna. Avem nevoie să o cunoaştem mai întâi, pentru a o putea învinge mai apoi.

„Un frumos proverb rusesec spune: ‚Adevărul amar este mai bun decât o minciună dulce.’ Durerea şi suferinţa vin din faptul că ne minţim continuu. […] Când vrem ceva fără a conştientiza angajamentel noastre primare în respectivele domenii de viaţă, ne simţim neputincioşi, dar când spunem adevărul – că de fapt suntem angajaţi faţă de alte scopuri decât acelea pe care le declarăm – suferinţa scade în intesitate. Suferinţa este rezultatul angajamentelor noastre conflictuale.” (Debbie Ford – Întrebările potrivite, pg. 39)

 

 

Urmând sfaturile aceleiaşi autoare, pentru a descoperi care sunt angajamentele ascunse din viaţa noastră spirituală ar trebui să scriem pe o hârtie o propunere bună pe care nu am putut să o îndeplinim. Apoi să facem o listă cu toate acele lucruri  pe care le-am făcut în ultimul an, dar în sens invers decât ne-am propus. După aceea să luăm lista şi să ne gândim că alegerile care ne-au îndepărtat sau care ne-au apropiat de scopul dorit sunt expresia fidelă a angajamentului nostru ascus, subconştient. În cele din urmă, autoarea recomandă să închidem ochii şi să ne întrebăm: „La ce angajament se referă aceste alegeri?”. Ea spune că acolo vom găsi angajamentul ascuns.

În cazul unui creştin care a fost dezamăgit la începutul vieţii lui spirituale de practicarea rigidă,  din frică, a poruncilor divine, angajamentul ascuns care va fi descoperit se va referi tocmai la acest lucru. El va suna cam aşa: „fără reguli, fără constrângeri”. Acestea l-au traumatizat cândva, deci acum trebuie musai să le elimine. El îşi propune poate în continuare, în fiecare zi să trăiască ca un bun creştin, dar acest angajament ascuns îl subminează de fiecare dată. Pentru că progres spiritual fără reguli şi fără constrângeri (benefice, izvorâte din înţelegerea profundă a lucruirlor şi nu din urmarea lor mecanică) pur şi simplu nu există. Toate simţurile omului au devenit atât de sălbatice după căderea primilor oameni în păcat, încât fără a le domestici prin diferite constrângeri, omul nu ar mai putea  ajunge niciodată să devină ceea ce a fost creat să fie.

Secretul reuşitei în viaţa spirituală este acela de  a se debarasa de constrângerile din frică care ne-au fost de folos la început, în lipsă de altceva, şi a le îmbrăţişa  pe cele făcute din înţelegre. Deoarece constrângerile din frică au fost barca care ne-a ajutat să trecem râul vieţii spirituale de început, e  bine totuşi să îi fim recunoscători. Dar să nu uităm că fără a ne urca în cea de-a doua barcă, a constrângerilor din înţelegre, din conştientizare, nu vom putea trece niciodată râul maturităţii spirituale.

E bine să fim nu numai fermi, ci şi înţelegători cu noi, conştientizând totodată că deraierea (delăsrea spirituală) la care am ajuns între timp nu se datorează numai râvnei noastre rigide de la început, ci şi diavolului care, atunci când vede că un suflet este prea râvnic, ce  alternativă credeţi că îi mai rămâne? De obicei, văzând că nu îl poate corupe pe om tragându-l înapoi, o face împingându-l înainte. Începe  cu viclenie  să pună împreună cu omul paie pe foc (îndemnându-l la mai multă, tot mai multă, din ce în ce mai multă râvnă), până când cazanul râvnei spirituale explodează.

Iar dacă ar fi să ilustrăm ceea ce face un om care se străduieşte să crească spiritual într-o astfel de situaţie, fără a se mai atinge deloc de cazanul râvnei prin constrângeri şi disciplină interioară, care l-a traumatizat atât de tare, nu cred că s-ar găsi o altă cale mai bună decât această cunoscută povestioară: „Un om şi-a pierdut cheile şi a început să le caute mai  întâi prin casă, după aceea prin curte… Un vecin, observându-l atât de neliniştit, s-a oferit să-l ajute. După multe ore de căutare în zadar, s-a gândit să-l întrebe totuşi pe om în ce loc le-a pierdut. Acesta i-a răspuns că în casă. „Şi de ce le căutăm noi afară, atunci?” „Pentru că în casă este întuneric, iar afară este lumină!” – veni plin de inocenţă răspunsul.

A căuta să creşti spiritual într-un mod care nu te ajută deloc în acest sens (fără disciplină, reguli şi constrângeri), e ca şi cum ai încerca să să-ţi găseşti cheile în afara casei, când tu le-ai pierdut înăuntrul ei.

***

“Oamenii cu adevărat de succes sunt oameni de caracter.

Parte din acest caracter este o decizie de neclintit pentru excelenţă.

Ei cunosc arta discilplinei.

Oamenii de succes, pur şi simplu au obiceiuri mai bune decât ceilalţi.

Tu eşti obiceiurile tale.

Oamenii de succes au obiceiul să lucreze din greu.

Oamenii leneşi au obiceiul de a fi oameni fără de succes.

Nu fi o persoană care face, fii o persoană care este.” [1]

 

– Mihaela Faraunau –

 

———————————————————

[1] Mattheu Kelly, Ritmul Vieţii, pg. 35



Pagini: Prev 1 2 3 ...8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Next