Politica Struţului, Autoanaliza sau Contemplaţia?

Number of View: 954

Când ne confruntăm cu suferinţa cauzată de traumele, rănile sau problemele noastre psihice, există de obicei două capcane în care cădem: unii alegem politica struţului iar alţii alegem analiza situaţiei. Unii dintre noi se comportă ca şi struţul care îşi ascunde capul în nisip pentru a nu mai vedea problema  iar alţii încep să se analizeze pe ei înşişi, învârtindu-se în jurul propriei cozi, dar fără niciun rezultat.

Din start, politica struţului  (reprimarea) este de evitat – pentru că va avea efectul invers aşteptărilor noastre: va adânci şi mai mult problema, va face ca ea să ne urmeze pretutindeni, asemenea unui câine credincios.

Şi nici simpla auto-analiză, pentru a ne face să înţelegem mecanismele noastre interioare, nu este suficientă. Este nevoie de ajutorul unui specialist în psiho-spiritualitate  şi  de expunerea ulterioară a rănilor descoperite cu ajutorul său privirii lui Dumnezeu, pentru a descoperi cine suntem cu adevărat.

Privirea Sa ne vindecă.

E singura care ne poate vindeca în profunzime.

El singur poate pătrunde în intimitatea noastră fără a ne răni. Doar El singur poate dezveli sărăcia noastră fără a ne face să disperăm. Iubirea Lui este cea care ne vindecă. – Jo Croissant

Aşadar, singurele soluţii care merg în direcţia dorinţelor noastre sunt două: analiza personală cu ajutorul unui specialist  şi contemplaţia care, prin privirea şi harul divin, ne luminează şi ne vindecă în profunzime – acolo unde niciun psiholog nu poate ajunge.

Avem nevoie, mai întâi, de o CONŞTIENTIZARE BIDIRECŢIONALĂ a stării noastre sufleteşti:  conştientizarea ei la nivel PSIHOLOGIC (cu ajutorul unui specialist/psiholog) şi conştientizarea ei la nivel SPIRITUAL (cu ajutorul harului divin). Iar ulterior, e posibilă VINDECAREA pe care o dorim atât de mult, prin expunerea lucrurilor conştientizate sub privirea divină – singura care are puterea de a vindeca.

Pentru a nu risca să intrăm într-un baipas spiritual, într-o pseudo-spiritualitate (care are loc ori de câte ori încercăm să fim spirituali înainte de ne identifica corect problemele psihice), e indispensabil să acţionăm  în ambele direcţii: e în egală măsură importantă atât abordarea psihologică, cât şi cea spirituală. Pentru a eficientiza la maxim  ajutorul pe care ni-l dă psihologul, e absolut necesară intervenţia, în acelaşi timp,  a harului divin.

Odată primit ajutorul psihologului, odată descoperite rănile noastre interioare, în privinţa abordării lor spirituale, Sfânta Faustina ne vine în ajutor cu o soluţie atât de practică, care ne învaţă/sugerează cum să expunem aceste răni privirii divine care vindecă în profunzime:

Când văd că greutatea încercării depăşeşte forţele mele, nu mă gândesc la ea, nu o analizez, nu o aprofundez, ci mă refugiez ca un copil spre Inima lui Isus şi nu-I spun decât un singur lucru: Tu, Tu poţi totul. – Şi rămân tăcută, pentru că ştiu că Isus însuşi va interveni în această situaţie iar eu, în loc să mă îngrijorez, ocup acest timp iubindu-L.

– Mihaela Farauanu



7 Paşi pentru Vindecarea Rănilor Sufleteşti

Number of View: 1695

 

Cum apare rana sufletească? Chiar dacă sună paradoxal, rana este rezultatul imediat al atitudinii (răutăţii) mele şi nu al atitudinii (răutăţii) celorlalţi. Nu răutatea oamenilor mă răneşte, ci reacţia mea faţă de răutatea lor.

Semenii mei îmi pot provoca durere, dar nu mă pot răni fără acordul meu.

Dacă iubirea mea e autentică, îmi voi lăsa parfumul, asemenea unei flori autentice, chiar şi în palmele celor care mă vor strivi. Îmi voi dărui parfumul, asemenea unei flori, tuturor trecătorilor, indiferent cât de buni sau răi vor fi. Voi dărui lumină şi căldură, asemenea soarelui, tuturor oamenilor, indiferent cât de buni sau răi vor fi. Nu voi face diferenţe, fiind bun doar cu cei pe care îi voi considera a fi buni.

Atunci când voi fi tratat cu răutate, nu voi nutri sentimente de ură şi de răzbunare cu gândul că dacă eu beau otrava, duşmanii mei vor muri. (Gandhi)

Dar dacă, dimpotrivă, iubirea mea e şchioapă şi mă va fece să alunec, să cad, să mă otrăvesc/rănesc şi eu (prin neiertare şi dorinţă de răzbunare) după ce alţii m-au otrăvit/rănit deja, voi recurge imediat la următoarea reţetă psiho-spirituală, în 7 paşi :

1. Îmi asum responsabilitatea faptului de a mă fi otrăvit cu mâna mea şi a rănilor sufleteşti care decurg de aici

A considera că,  responsabil de rănile şi resentimentele mele este altcineva în afară de mine, ar presupune ca eu să aştept până când acea persoană se va schimba, eventual… pentru tot restul vieţii mele. O astfel de aşteptare ar presupune  o auto-condamnare la boală şi nefericire. De aceea, îmi voi recunoaşte şi asuma imediat greşeala: da, ceilalţi m-au otrăvit cu acordul meu şi, ca pedeapsă pentru fapta lor, cu bună ştiinţă şi nesilit de nimeni, iată că eu însumi mă otrăvesc  în continuare, zilnic, cu mâna mea. Da, acum realizez atât de bine:  am devenit practic cel mai mare… duşman al meu. Dar nu îmi place acest non-sens şi vreau să fac tot ce pot pentru a intra pe calea logicii, a adevărului şi a vindecării.

2. Localizez în corpul meu regiunea în care se manifestă otrava ingerată 

Mai întâi  îmi amintesc în detaliu contextul  în care ofensatorul meu s-a comportat urât faţă de mine şi  apoi urmăresc să văd unde anume în corpul meu simt durere, apăsare sau tensiune. Aceasta se poate manifesta în regiunea frunţii, a cefei, a umerilor, a stomacului, a muşchilor de la gât, piept, mâini sau de la picioare, etc. Cu cât mai bine îmi amintesc şi intru în contact cu rana şi resentimentele mele, cu atât mai bine le voi resimţi într-o anumită parte a trupului.

3. Identific şi numesc/etichetez aceste resentimente pe care le am faţă de ofensatorul meu: mânie, frică, revoltă, ură, etc., încredinţându-le lui Dumnezeu cu aceeaşi forţă cu care le resimt. Spun: Doamne, primeşte, aceste sentimente negative şi ajută-mă, te rog, să le transform în sentimente pozitive!

4. Cer lumină şi ajutor  lui Dumnezeu pentru a putea ierta persoana care m-a rănit – aceasta fiind o precondiţie indispensabilă pentru transformarea sentimentelor mele negative în sentimente pozitive. O precondiţie indispensabilă, de fapt,  pentru vindecarea mea.

5. În prezenţa lui Dumnezeu, îl iert pe acel rănit care m-a rănit (rareori cineva răneşte fără să fi fost el însuşi mai întâi rănit, de către interlocutor sau de către alţii). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că l-a creat şi îl rog să-l binecuvânteze şi să-l ajute să cunoască iubirea Lui, vindecătoare personal şi relaţional.

6. Îi cer iertare Iubirii (lui Dumnezeu) pentru sentimentele negative, de neiubire,  întreţinute  faţă de acea persoană, prin rugăciune şi  spovadă.

7. Sărbătoresc evenimentul eliberării mele de toate emoţiile toxice care m-au împovărat până acum, primindu-L pe Dumnezeu în suflet prin Sf. Euharistie şi întâmpinându-L cu un cântec interior sau cu o rugăciune de laudă.

Chiar dacă se va întâmpla ca resentimentele să revină, le voi accepta fără a le hrăni, fără a le încuraja, fără a le da consimţământul meu, iertând şi rugându-mă de fiecare dată, din nou şi din nou, pentru binele persoanei care m-a rănit (repetând pasul 5).  Vindecarea nu presupune dispariţia totală a sentimentelor negative faţă de persoanele care ne-au rănit sau care mai continuă încă să ne rănească şi acum, ci schimbarea atitudinii noastre faţă de aceste resentimente şi faţă de cei care ni le provoacă. Aşa cum spuneam, nimeni nu ne poate răni fără acordul nostru personal.

Repetând toţi aceşti paşi cu fiecare persoană care ne-a supărat cândva cu ceva, putem avea garanţia cea mai puternică a eliberării personale de răni,  resentimente şi de emoţii toxice. A vindecării noastre sufleteşti.

Mihaela Farauanu



Spre arta înţelegerii prin practica neînţelegerii

Number of View: 1033

“În pofida a ceea ce se spune adesea, nu practica este cea mai dificilă în viaţa creştină, ci înţelegerea.

Dacă nu practicaţi ceea ce spun, este pentru că nu înţelegeţi (şi nici eu nu înţeleg, de aceea nu practic).” – Père Molinié

Ajung să mă înţeleg pe mine cu adevărat numai atunci când renunţ la pretenţia de a mă fi cunoscut deja.

Atunci când renunţ să trăiesc în cunoaştere şi încep să trăiesc în mirare.

Atunci când recunosc şi accept că nu ştiu prea multe despre mine.

Atunci cânt îmi trăiesc viaţa ca pe o continuă surpriză.

Cunoştinţele despre sufletul meu nu-i pot demistifica în întregime misterul. Sufletul rămâne mereu miserios. Orice aş şti momentan despre el este doar superficial, foarte superficial. Iar eu nu fac decât să mă mint singur atunci când prin ceea ce cunosc acum despre el, consider că am ajuns deja să deţin întregul adevăr.

La arta înţelegerii pot ajunge doar prin practica neînţelegerii.

„Cel care vrea să se unească cu înţelepciunea lui Dumnezeu, trebuie să treacă prin ne-ştiinţă, şi nu prin ştiinţă.” – Sf. Ioan al Crucii



SUPLEŢE SPIRITUALĂ PE CĂI PARADOXALE

Number of View: 908

Click aici:  http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2006_04_03



Relaţia Fuzională: Bombă cu Ceas sau… Singurătate în Doi

Number of View: 1604

Click aici: http://www.profamilia.ro/revista.asp?id=2004_05_10



Pagini: Prev 1 2 3 ...8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18