Psalm 50 – Orthodox Music

Number of View: 814



“Inelul fermecat” are gravate cuvintele “…şi asta va trece!”

Number of View: 2088

 

Într-un ţinut din Orientul Mijlociu trăia cândva un rege care veşnic oscila între fericire şi deznădejde. Cel mai neînsemnat lucru îi provoca supărare mare sau reacţii extreme, iar fericirea se transforma repede în dezamăgire şi disperare. A venit şi timpul când regele s-a simţit obosit de el însuşi şi de viaţa lui şi a început să caute o cale de ieşire.A trimis după un înţelept care trăia în regatul lui şi care avea renumele de a fi iluminat. Când înţeleptul a sosit, regele i-a spus: „Vreau să fiu asemenea ţie. Îmi poţi da ceva care să-mi ofere echilibru, seninătate şi înţelepciune? îţi voi plăti cât îmi vei cere.” Înţeleptul a răspuns: „Cred că ţi-aş putea fi de ajutor. Dar preţul este atât de mare încât tot regatul nu ţi-ar ajunge ca să-l plăteşti. De aceea îţi voi da remediul în chip de cadou, dacă îi vei acorda respectul cuvenit.” Regele l-a asigurat de acest lucru, iar omul a plecat.Câteva săptămâni mai târziu s-a întors şi i-a înmânat regelui o cutie ornamentată şi incrustată cu jad. Regele a deschis cutia şi a găsit înăuntru un inel din aur, simplu, pe care erau înscrise nişte litere. Regele a citit: Şi aceasta va trece.„Care este semnificaţia?”, a întrebat regele. Înţeleptul i-a spus: „Poartă mereu inelul acesta. Indiferent ce se întâmplă, înainte să etichetezi cu cuvintele bun sau rău, atinge acest inel şi citeşte ceea ce este scris. În felul acesta vei fi mereu în pace.” Şi aceasta va trece.



Muzică medievală – 11 melodii superbe, energizante…

Number of View: 2106



Acappella – 36 cântece (gospel)

Number of View: 1035



De ce uneori, când cineva se roagă pentru binele tău, începi să te simţi din ce în ce mai rău?!

Number of View: 3375

 

 

Odată, rugându-se pentru persoanele care îi erau recomandate şi

amintindu-şi de una dintre acestea cu mai multă afecţiune,

Sf. Ghertruda de Helfta, îi spuse Domnului:

 „Doamne, Tu care eşti atât de bun, ascultă în gingăşia iubirii Tale răbdătoare, rugăciunea mea pentru ea.”

 Domnul îi răspunse: „Eu îţi ascult rugăciunile ori de câte ori te rogi pentru ea.”

Ea spuse: „De ce atunci îmi adresează ea fără încetare această cerere plângându-se,

vorbind doar despre starea ei disperată, ca şi cum nu ar primi niciodată din partea Ta

nici cea mai mică consolare?”.

Domnul răspunse: „Atitudinea cea mai delicată prin care mireasa mea

[persoana pentru care se ruga Ghertruda, era călugăriţă] poate să mişte iubirea Mea faţă de ea

şi podoaba cea mai adecvată prin care mi se poate face plăcută,

este tocmai aceea că starea ei nu o mai mulţumeşte deloc. Şi acest lucru îi este cu atât mai mult acordat,

cu cât tu te rogi mai mult pentru ea.” [1]


[1]  Ghertruda de Helfta, Lucrări spirituale, vol.  III, pg. 289 



Marcel Iureş – Dacă vrei să fii rege

Number of View: 1106



Iubirea

Number of View: 943



Cântece splendide ale păsărelelor din Franţa

Number of View: 1391



Aux sons de la nature sur les rivages – Maurice Ravel, concerto pour piano en sol

Number of View: 898



În sunetele pădurii sub ploaie: Frédéric Chopin, preludiu, Op. 28 no. 15

Number of View: 1025



Pagini: Prev 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ...16 17 18 Next